Un bărbat din Neamț a fost dat dispărut, după ce a coborât dintr-o mașină funerară și s-a rătăcit

Un bărbat din Neamț a fost dat dispărut, după ce a coborât dintr-o mașină funerară și s-a rătăcit
Publicat: 11/12/2019, 22:18

Bărbatul de 78 de ani din Iași a fost dat dispărut în zona localității Trifești din Neamț, după ce a coborât dintr-o mașină funerară pentru a-și face nevoile. Potrivit unor surse locale, acesta venea de la Arad spre Iași, pentru a aduce înapoi acasă trupul neînsuflețit al fiului său. Văzând că bărbatul nu mai revine, șoferul mașinii a sunat la 112 și i-a anunțat dispariția.

„La fața locului s-au deplasat trei echipaje de poliție și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman care au procedat la căutarea bărbatului. După aproximativ patru ore de căutări, acesta a fost găsit în apropiere de Halta Trifești, într-o zonă cu vegetație abundentă, fiind incoerent în vorbire și având o stare de hipotermie”, a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale, și apoi a fost predat familiei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...